Răzvan Cherecheș: Este foarte posibil ca valul al patrulea să fie mai intens decât al treilea

Răzvan Cherecheș: Este foarte posibil ca valul al patrulea să fie mai intens decât al treilea
Sursa foto: Facebook/Razvan Chereches
Publicat: 07/08/2021, 13:06

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a declarat că în toamnă, România se poate confruntna cu o explozie a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Până acum, specialiștii și guvernanții s-au pus de acord că valul al patrulea al pandemiei este inevitabil, dar nimeni nu s-a pronunțat referitor la intensitatea acestuia, informează Libertatea.

Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, spune că de la mijlocul lunii viitoare, odată cu începerea anului școlar, România ar putea înregistra peste 2.000 de cazuri zilnice, astfel că valul care urmează ar putea fi mai sever decât valul al treilea.

„Vom avea creșterea exact la fel ca în țările din vest. Noi suntem cam cu o lună jumate în urma Marii Britanii. Momentul în care va crește rata de infectări va fi după începerea școlilor, în septembrie. Din acel moment, va crește inevitabil dinamica socială.

Vedem în toată lumea, numărul de copii care ajung pe secție de terapie intensivă este mai mare. Nu pentru că simptomele sunt mai severe, ci pentru că mult mai mulți copii ajung să fie expuși și inevitabil acel procent mic dintre ei ajunge pe secția de terapie intensivă, dar în număr absolut, este mult mai mare pentru că au fost expuși mult mai mult”, spune Cherecheș.

Răzvan Cherecheș: Restricțiile vor fi necesare

Specialistul a mai explicat că restricțiile nu vor putea să fie evitate, oricât de mult ar dori autoritățile să le evite.

Potrivit acestuia, în orașele și satele în care rata de vaccinare este mai mică, măsurile care se vor impune vor fi similare cu cele din primăvară.

„În momentul în care rata de multiplicare este extrem de mare la nivel populațional, va fi nevoie să se impună restricțiile pentru cei care nu sunt încă vaccinați”, a explicat acesta.,

Specialistul mai spune că din cauza variantei Delta, care este mai contagioasă, România nu va căpăta imunitate de grup la 60-70% vaccinați, ci la 85%, rată care ar putea să nu fie atinsă niciodată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Reacţia unui britanic care a călătorit cu 9 lire la clasa I cu CFR: "O...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Pensiile românilor, micșorate înainte de recalcularea din septembrie! Din ce cauză au primit unii pensionari...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
România a depășit Ungaria. Umilință supremă pentru unguri
Teo Trandafir, topită după Valeriu Gheorghiță. Monica Bîrlădeanu a aflat de la televizor
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Protejarea a doar 1,2% din suprafața planetei, suficientă pentru a salva specii în pericol
×